Exista doua forme, cea congenitala (cu care se naste pacientul) si cea dobandita, cea mai frecvent intalnita in medicina veterinara si despre care vom discuta aici.
Hipotiroidismul face parte din categoria bolilor endocrine frecvent diagnosticate la caine. Este considerata o boala a cainilor geriatrici (peste varsta de 7 ani, dar poate fi diagnosticata si la cainii tineri).
Pentru a avea un diagnostic de certitudine, este necesar sa se faca o evaluare amanuntita a pacientului, incepand cu orice leziune cutanata si terminand prin a exclude orice boala sistemica (inclusiv infectiile generalizate ale pielii sau otitele complicate). Diagnosticul de precizie nu este facil si necesita o evaluare completa, pentru excluderea tuturor factorilor care pot influenta hormonii tiroidieni, altfel putem avea de-a face cu un pacient care prezinta sindrom eutiroidian, dar nu este cu adevarat hipotiroid.
Cand si cum apare hipotiroidismul? De cate feluri este?
Apare cand in organism exista un deficit de hormoni tiroidieni.
Poate fi:
- Primar: in cazul nefunctionarii corecte a glandei tiroide (nu mai produce un nivel optim pentru organism de hormoni tiroidieni).
- Secundar: ca urmare a unei disfunctii a glandei pituitare (hipofiza). Aceasta secreta un hormon (TSH) care are rolul de a transmite un mesaj glandei tiroide sa produca hormoni;
- Tertiar: foarte rar, nu a fost demonstrat la caine pana in prezent.
Hipotiroidismul primar este cel mai intalnit la caine (peste 95%), reprezentat de:
– tiroidita limfocitara (infiltratia si distrugerea progresiva a glandei tiroide mediate de limfocite);
– atrofia idiopatica a glandei tiroide (inlocuirea tesutului normal cu tesut fibros, nefunctional), probabil stadiul final al tiroiditei limfocitare.
Care sunt semnele clinice?
Cele mai frecvente semne sunt:
– letargia (nu raspunde la stimuli, doarme mai mult sau nu mai are chef de joaca ca inainte),
– cresterea in greutate (nu neaparat foarte mult),
– oboseala la efort (nu mai poate sa se plimbe la fel de mult ca inainte),
– intoleranta la frig (prefera sa stea/doarma in locuri calde, desi nu facea asta inainte),
– caderea exagerata a parului pana la a prezenta alopecie (locuri fara par) pe corp, in special pe coada sau deasupra nasului sau in locurile unele se aplica zgarda sau hamul Fig.1.
- Mixedem (edem datorat acumularii glicozaminoglicanilor la nivelul dermului) Fig.2
Semnele dermatologice (cutanate) sunt cele mai usor de recunoscut si apar pentru ca hormonii tiroidieni sunt foarte importanti pentru piele; in primul rand acestia stimuleaza/initiaza cresterea parului si, in acelasi timp, lipsa sau scaderea acestora sub nevoile organismului afecteaza bariera cutanata, iar pielea devine expusa la infectii (acelasi lucru se intampla si la nivel auricular, iar cainele va prezenta episoade de otita) Fig.3, Fig.4.
Fiind o afectiune generalizata, modifica/altereaza mai mult sau mai putin toate functiile organismului la nivel dermatologic, cardiologic, metabolic, nervos, etc.
Cum diagnosticam aceasta afectiune? Care sunt pasii pentru un diagnostic corect?
In primul rand este important sa corelam pasii urmatori:
- Istoricul pacientului: cand au aparut modificarile dermatologice si/sau generale, daca pacientul ia o medicatie in prezent (daca a luat si a fost intrerupta, specificati cand a fost oprita); unele medicamente pot afecta functia tiroidei: unele antibiotice (ex. sulfonamidele), unele antiinflamatoare nesteroidiene, medicatia folosita pentru epilepsie (ex. fenobarbitalul), unele medicamente folosite la cainii diagnosticati cu alergii/dermatita atopica pentru controlul pruritului (ex. glucocorticoizii: prednison, prednisolon, metilprednisolon, dexametazona) etc.
- Semnele clinice: asa cum am mentionat mai sus este important sa fie compatibile cu aceasta afectiune.
- Analizele de sange: dupa o evaluare amanuntita a pacientului se trece la acest pas si se verifica parametrii hematologici (de exemplu ne intereseaza daca pacientul este anemic sau nu) si biochimici (de exemplu colesterolul poate fi crescut), pentru a verifica compatibilitatea acestora cu hipotiroidismul, dar si pentru a exclude o alta afectiune generala a organismului care ar putea scadea hormonii tiroidieni.
- Evaluarea functiei tiroidiene: ne intereseaza asa numitul panel tiroidian care include cu predilectie fT4, uneori T4, TSH si anticorpii antitireoglobulina (rar T3 sau/si fT3);
– T4 (tiroxina): este un hormon eliberat de glanda tiroida in sange, este rezerva organismului, dar nu este activ la nivel celular. Putem verifica cantitatea acestui hormon mai ales cand vrem sa excludem acest diagnostic. Recomandarea este sa evaluam tot profilul tiroidian.
- fT4 (tiroxina libera): mult mai relevant pentru un diagnostic corect (in asociere cu cTSH);
- T3 (triiodotironina): este hormonul activ de care are nevoie organismul pentru a functiona corespunzator. Nu se foloseste pentru evaluarea functiei tiroidiene (Greyhounds);
- TSH-ul canin (hormonul de stimulare tiroidian specific canin): de foarte multe ori la cainii cu adevarat hipotiroidieni este in limite normale si nu poate exclude sau confirma aceasta afectiune. Este important ca laboratorul sa lucreze cu TSH specific pentru caine, altfel rezultatele pot fi interpretate in mod gresit (in asociere cu fT4 are valoare de diagnostic);
- AATG (anticorpii antitireoglobulina): pot creste (mai frecvent) sau scadea T4.
fT4, TSH sunt considerate de electie pentru stabilirea unui diagnostic si, in functie de decizia medicului veterinary, adesea se dozeaza alaturi de T4 si AATG.
- Alte investigatii: la nevoie medicul poate cere efectuarea altor investigatii corelate cu aceasta afectiune: examen cardiologic (ecocardiografie, ECG, etc), examene imagistice (ecografie abdominala, computer tomograf, etc), examen neurologic, examen oftalmologic, etc
Diagnosticul necesita foarte multa rabdare pentru a exclude corect orice alta afectiune dar, odata diagnosticat, pacientul poate fi tratat si sa aiba o viata absolut normala.
Hipotiroidismul este o boala usor de tratat? Cum se monitorizeaza?
Da, este usor de tratat, dupa ce afectiunea este diagnosticata corect, se incepe administrarea tratamentului de electie cu Levotiroxina (T4); aceasta este foarte simplu de administrat (in general se administreaza la interval de 12 ore in fiecare zi).
Spre deosebire de oameni, cainele are o particularitate, nu asimileaza foarte bine acest hormon (Levotiroxina) si il metabolizeaza foarte repede. De aceea, folosim doze mai mari comparativ cu oamenii precum si intervale mai scurte de administrare a medicamentului.
Este necesar ca la anumite intervale, initial dupa 4 saptamani de la inceperea tratamentului si, ulterior, in functie de raspunsul pacientului la medicatie, sa verificam raspunsul pacientului la tratament. Aceasta presupune o recoltare de sange pentru verificarea tiroxinei (T4) inainte de administrarea tratamentului si o alta recoltare la 4-6 ore de la administrarea acestuia.
- Pharmacokinetics of Total Thyroxine after Repeated Oral Administration of Levothyroxine Solution and its Clinical Efficacy in Hypothyroid Dogs, I.C. van Dijl, G. Le Traon, B.D.A.M. van de Meulengraaf, S. Burgaud,
- Recombinant human thyrotropin stimulation test in 114 dogs with suspected hypothyroidism: a cross-sectional study, A Corsini , E Faroni , F Lunetta , F Fracassi
- Humoral and Cellular Immune Response in Canine Hypothyroidism, J Miller , J Popiel , A Chelmonska-Soyta
- Lewis VA, Morrow CMK, Jacobsen JA et al. A pivotal field study to support the registration of levothyroxine sodium tablets for canine hypothyroidism. J Am Anim Hosp Assoc 2018;54:201-208
- Scott-Montcrieff JC. Hypothyroidism. In: Canine and Feline Endocrinology, Feldman EC, Nelson RW, Reusch et al (eds). 4th ed, St Louis, Missouri: Elsevier Saunders, 2015: 77-128.
- Mooney CT. Canine hypothyroidism: a review of aetiology and diagnosis. New Zeal Vet J 2011;59:105-114
- Gross TL, Ihrke PJ, Walder EJ et al. Skin Diseases of the Dog and Cat, Clinical and histopathologic diagnosis, 2nd edition. Ames, IA: Blackwell Science Ltd, 2005:480-517.
- Peterson ME, Carothers MA, Gamble DA et al. Spontaneous primary hypothyroidism in 7 adult cats. J Vet Intern Med 2018;32:1864-1873.
- Miller WH, Griffin DE, Campbell KL. Muller and Kirk’s Small Animal Dermatology, 7th ed. Philadelphia, PA: Elsevier Health, 2013:502-507.